Prima ediție a concursului de șah „Cupa lui Brumar”, organizată de ASCOR Iași

Arhiepiscopia Iașilor Decembrie 3, 2021

Concursul de Șah „Cupa lui Brumar” s-a adresat tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani, elevi, studenți, dar și persoane care nu fac parte din asociație.

Jucătorii au fost organizați în două grupe: avansați sau începători. Competiția s-a desfășurat în sistem elvețian, având șapte runde, iar departajarea participanților s-a făcut în funcție de coeficientul Bucholz. La finalul jocului, cele trei locuri din clasament au fost ocupate de tinerii: Dimitrie Pintilie, locul I; Flavian-Ioan Moroșan, locul II și Andrei Mravuska, locul III, la categoria avansați. Pentru categoria începători, locurile au fost ocupate de: Alexandru Toma, locul I; Alexandru Paladi, locul II și Cristian Hasna, locul III.

ASCOR Iași organizează în fiecare seară de joi, începând cu orele 20:00, întâlniri online de șah, la care sunt invitați toți iubitorii de joc strategic și inteligent.

Despre frumusețea și folosul jocului de șah s-a vorbit mult și se va mai vorbi. Privind acum tabla de șah, am realizat încă o dată câte similitudini există între acest joc și viața omului.

 Învățăm că în viață nu câștigăm întotdeauna, dar oricând putem începe un nou joc pe care îl putem câștiga datorită lecției învățate anterior. Șahul cere înțelegerea unei strategii logice. Înveți că este important să-ți scoți piesele în joc la început, să-ți ții regele/sufletul în siguranță tot timpul, să nu-ți risipești piesele pe gratis.

Înveți și ce poți pierde (la ce poți renunța), pentru a câștiga. Greșelile sunt inevitabile, mai ales pentru începători. Șahul, ca și viața, presupune și greșeli, dar și un proces continuu de învățare. Bine este ca de-a lungul vieții să avem aproape de noi un povățuitor, un maestru de joc. Experiența lui ne va ajuta să limităm riscurile, să evităm înfrângerile și descurajarea, a scris părintele arhimandrit Nicodim Petre, îndrumătorul ASCOR Iași, într-un articol adresat tinerilor. (Adina Gabriela Gâlcă, ASCOR Iași)

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri